Juramant

Am jurat sa renunt la iubire,

sa uit a ma naste din nou,

sa prind radacini doar in mine,

sa iert dar sa-nvat din greseli.

Am jurat ca nu mai vreau o speranta,

sa ma-nchin si sa cred doar in mine,

ca-am sa dau crunta pedeapsa

celui ce a ma rani va incerca.

Am jurat sa distrug viitorul

ce-l doream pana acum,

sa-l creez cu prezentul

 fara a stii de trecut.

Am jurat sa te uit jumatate

si sa vreau sa ajung un intreg

sa te accept langa mine

nu ca fractie ci tot ca intreg.

Am jurat sa nu uit de mine

pentru nascut sau nenascut

sa pretuiesc in asta lume

viata-mi, doar ea imi apartine.

Am jurat sa-nchid in mine

orice urma de iubire

sa arunc in disperare

orice urma de intristare.

Am jurat!

Doamna

Parcul invingator si pantecos nega
povestea fiintei taraite, pe cand
melancolia invidiata si scarbita
a inceput sa toarne singura in noi.

"Tot aici imi vreau uitarea",
razbat din rondul linistit...
E Doamna, candva obscur indurerata,
ce-n pasi fragili masoara lacul.

Telegrama spiritelor rupte
infatiseaza chibzuit ticalosia operata
dupa acelasi procedeu ca caldatoarea
chinuitoarelor lumini,
cu intrigi si cu pasiuni!

RMN :):):)

Tampit cretin ma freci la creieri,

ma faci sa-mi avortez gandirea

si sa renunt la tot pentru a te pocni pe tine.

Tu vrei sa-nvat a rezolva cu pixul pe hartie

ce altii fac in timp mai scurt

cu scule mult mai bune.

"Invingatorul"

Colinzi pe drum de soare, te crezi cuceritorul secretului suprem
gandesti ca stralucirea pentru tine a fost creata si
negi ca-n lume ar exista si lacrimi. Plutesti in viata
si n-ai atins vreodata praful; zambetu-n privirea-ti
etern iti pare a fi. Tu esti INVINGATORUL
in lumea de invinsi.
Dar nu te plac si nu pentru ca esti sus
ci pentru ca din merite, tu l-ai pe acela
de-a te fi nascut, si atat!

Tristete

Copac inalt cu frunza deasa
cazuta, in sufletu-mi te prinzi
cu sfredelitoare amare radacini adanci
si descompui precum lichenu-n piatra
tot idealul, visul, zborul
si poate albul.

Frumos copac cu dulci arome de castane amare
cu trosnete de lanturi grele, imi ancorezi in mare adanc
superbul vis
ce-mi este insasi zborul.
Cumplit abis descrie a ta coroana,
ce-mi prinde-n ea plutirea
as vrea sa pot a ma-nalta, sa scap
din gratiile-ti nude.

Superb copac numit tristete, de cand existi?
In mine a-nviat samanta-ti,
sau pe al tau trup eu m-am format?
Lunatic spirit si albastru cuprins de vane-ti-le negre
Precum o panza, metastaza a cancerului propriu
Ce sanse am tristete de a ma lepada de tine?

Superb copac numit tristete, in tine
mi-am spanzurat trecutul si langa el
imi zace sentimentul. Dar pana cand,
cu grele lacrimi, am sa-mi asez prezentul
la tine-n trup tristete?
De-a pururea, prea bine stiu
cat timp voi exista, vei exista si tu,
sau poate tu mai mult.
Vei dainui in soapte, in lacrimi si-n ganduri
vei inegri alt vis prea dulce de copil
vei omora o alta clipa de fericire plina
vei vegeta-n suflete prin chin.
Tristete.

Venin

Simt in tot corpul si in minte cum

Ma doare inima.

Cred ca nu mai judeca, pompeaza venin.

Veninul ei, veninul meu.

De-as fi ca tine arahnida,

imuna la propriu-mi venin

n-as mai gusta agonia 

in picaturi mici dulci-amarui-sangerii.

Si as mai scuipa dulce venin pe cate cineva

macar pentru propriu-mi capriciu.

Deliciu?

Dar inima este o proasta:

se otraveste singura.

O exista leac? Vreun drog?

Dar mai bine scap de inima si

pun in loc un bolovan.

Am sa iau un fir de ata de matase

(se zice ca e rezistent),

si am sa-mi leg inima de clanta usii.

Cand ai sa vii tu, ai sa mi-o smulgi

(chiar daca sunt de partea nepotrivita a usii).

Iti spun sigur: are sa fie smulsa 

Cand tu ai sa fii inauntru.

Atunci am sa o culeg de jos

am sa o rup in patru si

dupa ce o voi da prin sare

am sa o arunc pe geam.

La caini.

Asa ca, iubite,

daca ai sa mori muscat de-un caine,

sa stii ca ceva din mine te-a rapus.